Misiune-Viziune
Colectivul profesoral al LT ,,Constantin Stamati– Ciurea”, pune accentul în activitatea sa pe eficientizarea procesului educațional prin
consolidarea culturii calității serviciilor educaționale în conformitate cu nevoile elevului, standardele educaționale, dezideratele secolului XXI și politica educațională națională”.
În contextul schimbărilor din educație (abordări şi metode educaţionale noi, deschidere către comunitate, dezvoltare instituţională, management performant, descentralizare etc.), având în vedere şi orientările strategice ale Ministerului Educaţiei și Cercetării în domeniile educaţiei, al administrării şi al gestiunii unităţii de învăţământ într-un mediu descentralizat, este necesară implementarea strategiei de dezvoltare a învăţământului preuniversitar din instituție care să faciliteze calitatea în educaţie.
VIZIUNEA: Instituția LT ,,Constantin Stamati– Ciurea”, oferă servicii educaţionale care au la bază valorile general umane, calitatea, relevanţa materiei de studiu, egalitatea şanselor pentru toţi beneficiarii procesului educaţional, aşa încât fiecare elev să atingă performanţele conform standardelor de calitate care să le ofere deschidere la învăţare pe tot parcursul vieţii.
MISIUNEA: Instituția LT ,,Constantin Stamati– Ciurea”, valorifică potenţialul fiecărui elev şi asigură formarea şi dezvoltarea unei personalităţi armonioase, autonome, competente şi creative capabilă de a se integra eficient într-o societate în continuă schimbare.
VALORILE care ne ghidează activitatea instituției sunt:
– PROFESIONALISMUL–a avea cunoștințe, abilități și respect față de profesia aleasă, cu dorința de a fi cel mai bun în domeniul său de activitate;
– ECHITATE–a promova egalitatea șanselor în actul educațional;
– NOUTATE–a educa elevii în condiții optime impuse de schimbare;
– TOLERANȚĂ–a accepta multiculturalismul și diversitatea etnică și de idei;
– RESPONSABILITATEA–a aduce la îndeplinire cu consecvență obligațiile care revin fiecăruia, asumarea răspunderii pentru propriile acțiuni.
– UMANITATE ȘI RESPECT–a arăta considerație față de oameni, față de autorități, față de proprietate și față de propria persoană;
– LUCRU ÎN ECHIPĂ– a dezvolta un climat de muncă pozitiv, armonios, bazat pe seriozitate, folosind metode participative și consultative atât în activități, cât și în parteneriate educaționale;
– AUTODISCIPLINA– a avea control asupra propriilor acțiuni, cuvinte, dorințe, impulsuri și a avea un comportament adecvat oricărei situații, a da tot ce ai mai bun în orice împrejurare;
– INTEGRITATEA–a avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acționa onest în gând și în faptă;
– JUDECATĂ ÎNȚELEAPTĂ– a defini și a înțelege scopurile valoroase și a stabili prioritățile, a gândi prin prisma consecințelor, acțiunilor și a
fundamenta deciziile pe înțelepciunea practică;
– PERSEVERENȚĂ–afi consecvent și a găsi puterea de a merge mai departe în ciuda dificultăților, a eșecurilor personale.
